Review dupa 3 luni de freelance
Atunci cand m-am hotarat ca vreau sa lucrez de acasa aveam deja discutii pentru 3 posibile colaborari. Cand discutiile au devenit mai serioase doar una dintre ele s-a transformat intr-un proiect. Dupa vreo 4-5 saptamani de munca, si acesta a picat.
A urmat o perioada destul de grea de vreo 10 zile, apoi am inceput o noua colaborare. Functioneaza inca.
Financiar, in 3 luni am castigat cat intr-o luna ca si angajat, insa din Ianuarie mi-am propus sa inversez putin cifrele astfel incat 1 luna freelance = 3 luni angajat. Am “supravietuit” pentru ca am invatat sa fiu putin mai atent cu banii, dar si cheltuielile mele sunt acum mult mai mici (de ex. inainte: 250RON/luna motorina, acum 60-80RON s.m.d.).
Cat de nepregatit eram acum 3 luni chiar daca la partea teoretica credeam ca stau foarte bine!
Intr-un fel sau altul, lista de mai jos o gasesti in sute de articole scrise pe internet, insa trebuie sa ti se intample cu adevarat pentru a invata ceva.
In 3 luni, le-am patit pe toate:
1. Arata bine, dar miroase ca dracu
Daca un proiect nu “miroase” bine (contract cu clauze ciudate, neintelegeri legate de modalitatea de plata, schimbari dese de plan, atitudine ostila a clientului, diverse fâstâceli), renunta cat mai repede!
2. Estimari
Nu avansa nici o estimare daca nu cunosti toate datele problemei sau nu intelegi specificatiile. Cere detalii suplimentare sau renunta la proiect/idee daca acestea nu iti sunt oferite.
3. Payments
Stabileste-ti o modalitate preferata de plata. De exemplu eu insist foarte mult pentru plata pe ora. Bilunar vreau sa emit o factura.
4. Program de lucru
Stabileste-ti un program de lucru si respecta-l: imi place sa lucrez de la 8am pana la 4-5pm, la inceput stateam de la 8am pana la 10-11pm.
5. track-your-time!
3 Motive: Te va ajuta in estimari viitoare. Cand te ridici de la birou, stii ce ai realizat. Este o completare pentru o plata cu tarif orar.
6. Networking
Cauta tot timpul proiecte noi, cauta in permanenta sa cunosti noi persoane ce iti pot oferi de munca. Timp de 6 saptamani m-am concentrat asupra unui singur client iar intr-o buna zi, m-am trezit si fara proiect si fara bani.
7. Supra-aglomerare
Invata sa spui “Nu”. Nu te supra-aglomera. Timpul liber este foarte important: respecta pauza de weekend (la mine e duminica si luni), si cele 8 ore de munca / zi. Toata lumea insista pe acesta idee dar iti este atat de greu sa nu te lacomesti!
8. Proiecte noi
Foloseste cele doua puncte de mai sus in cazul in care iti cauti un nou job. Apeleaza cu incredere la orice contact pe care il ai. Nu este nicio rusine sa spui: “Stii, caut ceva de munca!” Poti avea chiar surprize placute de la cine nici nu te astepti.
Mai multe despre programarea cu plata pe ora, time tracking sau mentinerea unui nivel ridicat de concentrare la locul de munca intr-un articol viitor.