locknet.ro

archive

Sunt PFA, CAEN 7222

De mai bine de un an încercam să fac pasul către statutul de “Freelancer, Cu Acte”. Am amânat mereu, de cele mai multe ori din lipsa unui impuls sau a timpului necesar.

Dupa multe telefoane şi vreo câteva drumuri până la Buzău mai am de pus la punct doar câteva lucruri mărunte: ştampila, facturi, chitanţe şi înca o chestie, care îmi scapă momentan. Autorizaţie am, certificat de înregistrare? checked!

Tot timpul apare câte un prieten, sau câte o cunoştinţa a unei cunoştinţe printr-o cunoştinţa ce mă roagă sa îl ajut în diverse proiecte legate de programare. Am ratat câteva oportunităţi tocmai pentru că nu aveam cum să dau o factură, respectivul partener putând astfel justifica lipsa unor bani din fondurile firmei. Cine işi poate refuza prietenii?

Pe lângă slujba full-time – la care nu am de gând să renunţ – mai pot face faţă unui al-II-lea “job” de 15-30 h / săptămână.

Regula este foarte simplă: cele doua activitati nu se vor suprapune.

Aş mai avea nevoie de vreo 60.000E pentru a-mi cumpara o pisică.

Timpul respectiv îl petreceam oricum în faţa calculatorului programând câte ceva, uneori total aiurea.

Îmi aduc aminte de vacanţa de Crăciun din 2005 când am vrut sâ îmi fac un File Manager Twin Panel, o clonă dupa Total Commander (cel mai tare soft de pe Windows), aplicaţie scrisă în C++ cu ajutorul wxWidgets. Am reuşit până la urmă să fac cele doua “panel-uri” şi să citesc conţinutul directorului curent.

Sau o sâmbătă (destul de recent) în care pe la ora 8 dimineaţa citeam /usr/include/sys/socket.h şi /usr/include/netinet/tcp.h.

A doua veste bună, sunt deja ocupat pentru următoarele 6 săptămâni. Ştiu că eşti nerăbdator să lucrăm, dar mai ai de aşteptat puţin. Mai mult, sunt foarte selectiv şi resping – uneori pentru motive copilăreşti – ideile tale de colaborare.

De exemplu nu îmi place să primesc mailuri în format HTML sau fără subiect. Preţurile practicate sunt şi ele destul de piperate. Cineva le poate considera obscen de mari.

Apropos, mă mai uit şi la televizor, mai ies şi prin oras (cam rar) şi mai am şi prietenă. Am fost şi la LOAD.