locknet.ro

De fiecare data cand sun la un mare dealer auto din Bucuresti sunt intampinat la telefon cu:

Da?

cu un ton al vocii ce pare foarte deranjat de sunetul propiului telefon.

Prima data, am crezut ca am sunat la un alt numar, ca am format gresit:

Sunteti XYZ reprezentanta ABC in Bucuresti, Romania? intreb eu.

Da?, zice vocea, deranjata in continuare…

Sunt Oancea Aurelian si vroiam sa va intreb daca aveti deschis si sambata… imi incerc norocul.

Da, pana la ora 2, spune pe un ton indignat vocea.

Bine, va multumesc. [ Pauza scurta ] Puteti sa imi spuneti cu cine am stat de vorba?

piu-piu-piu

Incepeam deja sa ma simt vinovat pentru ca respectiva persoana lucreaza si in weekend. Sau pentru ca nu stiam ca au deschis si sambata pana la ora 2.

Speram ca persoana responsabila cu “raspunsul la telefon” sa fie in concediu. Sau sa fie cineva in perioada de proba. M-am inselat, in ultima perioada a trebuit sa sun de mai multe ori, pentru a cere / da diverse detalii. Acelasi ton ciufut si acelasi “Da?”.

Am vizitat de curand o banca (institutia :p) in speranta ca voi afla toate amanuntele obtinerii unui credit. Am fost intampinat de un baraj de 3 persoane aflate in spatele unui ghiseu. Toate vorbeau la telefon.

As dori sa aflu si eu mai multe detalii despre creditul XYZ… spun eu.

Una dintre cele 3 persoane, opreste pentru moment discutia telefonica si imi spune (evident deranjat):

Va rog sa luati loc la masa (aratandu-mi o masa cu doua scaune ingramadite intr-un colt), va veni cineva imediat.

pune apoi telefonul la ureche si continua sa vorbeasca.

Ma duc la masa, ma asez si incep sa astept. Masa respectiva este asezata cumva in drum. Prin spatele scaunul meu se plimba diversi angajati (persoane cu “badge”). Masa este aproape de biroul (aflat in camera de langa) unui superior (scrie ceva pe usa).

Dupa aproape 10 minute, timp in care am fost total ignorat, m-am ridicat si am plecat in liniste. Doar nu s-au terminat bancile sau creditele acum.

Asteptam sa apara cineva, sa imi spuna “Consilierul […] este ocupat, va rog sa mai asteptati putin.”. Sau: “Aveti aici o revista interesanta, doriti un pahar cu apa?”. Sau: “Aveti bluza verde si bocanci negri, si nu vrem sa va dam nicio informatie”. Nu, nimic, doar o forfota continua prin spatele meu.

Cred ca as putea scrie o carte despre tipul acesta de expriente. Sa iti mai zic ce am patit cand am vrut sa aflu si eu cam cat ma costa o asigurare CASCO? Sau cand m-am dus sa ridic un produs iar angajatii au inceput sa se certe pentru ca unul dintre ei vizita un saite cu “torente”? Sau cand am sunat sa fac o rezervare la un restaurant… Sa iti povestesc despre serviciile oferite in diverse institutii publice?

Trebuie sa existe un motiv pentru care ne comportam in acest fel in fata potentialilor clienti. Avem salarii prea mici? Suntem supra – solicitati? Ducem lipsa de personal?

Nu, cred ca acesta este caracterul nostru. Ca popor.

Sa ma mai intrebe cineva de ce vreau sa ma stabilesc in sudul Frantei acum.